Jocuri pentru dezvoltarea îndemânării, în prezentul articol vă prezentăm TOP 3 jocuri ce pot fi realizate în cadrul lecțiilor de educație fizică și sport pentru dezvoltarea îndemânării.
Transportul de mingi
Materiale necesare:
- conuri, mingi de handbal.
Descrierea jocului:
Elevii împărțiți în grupe egale ca și număr de elevi, fiecare elev va fi așezat în interiorul unui cerc și are în posesia lor un con.
Scopul jocului este ca elevii cu ajutorul conurilor să mute mingile din cercul verde în cercul roșu.
Prima grupă care reușește să transporte mingile câștigă un punct.
Se vor realiza două variante:
- elevii orientați cu umărul drept pe direcția de transport a mingilor;
- elevii orientați cu umărul stâng pe direcția de transport a mingilor.
Transportul bastonului
Materiale necesare:
- bastoane gimnastică
Descrierea jocului:
Pe suprafața de joc, câte doi, unul înapoia celuilalt, susținând un baston în echilibru pe umeri, din această poziție se execută deplasare pe suprafața de joc.
Variantele de susținere a bastonului vor fi următoarele:
- bastonul pe umărul drept la ambii elevi;
- bastonul pe umărul stâng la ambii elevi;
- bastonul pe umărul drept la cel aflat înainte și pe umărul stâng la cel aflat înapoi.
- bastonul pe umărul stâng la cel aflat înainte și pe umărul drept la cel aflat înapoi.
Din aceste poziții se vor realiza inclusiv variante de alergare.
Progresia I a jocului
Colectivul de echipe împărțit în echipe, se va realiza susținerea bastonului sub formă de ștafetă.
Numărul elevilor dintr-o echipă va fi par, câte doi la un baston, distanța dintre cele două conuri va fi de 15 metri.
Se vor realiza patru runde din această ștafetă în fiecare rundă va fi schimbată modalitatea de susținere a bastonului:
- bastonul pe umărul drept la ambii elevi;
- bastonul pe umărul stâng la ambii elevi;
- bastonul pe umărul drept la cel aflat înainte și pe umărul stâng la cel aflat înapoi.
- bastonul pe umărul stâng la cel aflat înainte și pe umărul drept la cel aflat înapoi.
Echipa care termină prima traseul cu toți jucătorii câștigă un punct.
Plimbă cercul
Materiale necesare:
- conuri, corzi de sărit, cercuri, mingi de handbal.
Descrierea jocului:
Se va delimita o suprafață de joc ca în imagine, primul elev de la fiecare echipă va avea în posesia lui o coardă legată de un cerc plus o minge de handbal.
Jocul se joacă sub formă de ștafetă elevii vor trage coarda după ei fără ca mingea de handbal să iasă din cerc.
Următorul elev pornește în realizarea traseului când cel din înaintea lui bate palma cu el (Figura nr. 43).
Echipa care termină prima traseul primește un punct.
Se pot impune două variante pentru tragerea corzii:
- doar cu mâna dreaptă;
- doar cu mâna stângă.
Progresia I a jocului
Progresia jocului este aproape identică, cu varianta de început a jocului doar că acum elevii vor trage coarda printre conurile așezate în linie dreaptă.
Jocuri de mișcare pentru lecțiile de EFS – Click aici.
Accesorii sportive lecții EFS/antrenment sportiv – Click aici.
Antrenor de fotbal ? Click aici.
Acest articol despre jocuri pentru dezvoltarea indemanarii este foarte interesant si util. Este bine documentat si ofera o serie de sfaturi eficiente si informatii de care un antrenor poate profita. Foarte recomandat pentru profesionistii din domeniu!