Vă prezentăm în prezentul articol TOP 3 jocuri pentru dezvoltarea rezistenței ce pot fi realizate în cadrul lecțiilor de educație fizică și sport.

Mingea iute

Materiale necesare:

  • cercuri, o minge de handbal, conuri.

Descrierea jocului:

            Se va realiza din conuri un pătrat cu latura de 15 metri, la o distanță de 2 metri față de fiecare colț al pătratului va fi așezat un cerc. Lateral de acest pătrat vor fi așezate 8 cercuri. Se vor realiza două echipe a câte 8 elevi.

            Echipa A va fi așezată astfel:

  • 4 elevi în interiorul pătratului;
  • 4 elevi în interiorul celor patru cercuri (câte unul în fiecare cerc).

Fiecare elev al echipei B va fi așezat în unul din cele 8 cercuri. Unul din elevii echipei B va avea mingea de handbal în posesie.

Jocul începe cu elevul care are mingea în posesie, acesta o aruncă în sus astfel încât aceasta să cadă în interiorul pătratului unde se află unul din cei 4 elevi ai echipei A.

Echipa B trebuie să realizeze o tură de alergare și să revină la locurile lor, înainte ca echipa A să reușească sa facă o tură completă de pase în jurul pătratului.

Dacă echipa B reușește să facă acest lucru, aceasta câștigă un punct.

Echipa A pentru a primi un punct trebuie să recupereze mingea prin unul din cei 4 elevi aflați în interiorul pătratului și să realizeze o tură completă de pase înainte ca echipa B să apuce să revină la locurile de unde au început jocul.

Fiecare jucător B va începe jocul prin aruncarea mingii, când fiecare jucător B a început jocul o singură dată echipele fac schimb de locuri.

Mută popicele

Materiale necesare:

  • cercuri, popice bowling sau flacoane cu apă.

Descrierea jocului:

Se vor realiza două echipe, între cele două echipe vor fi așezate două cercuri cu o distanță de 4 – 5 metri între cercuri.

În fiecare cerc vor fi așezate 4 popice + una la jumătatea distanței dintre cercuri.

Elevii vor concura pe perechi unul împotriva celuilalt, fiecărei echipe îi va fi repartizat un cerc.

Scopul jocului este ca elevii să mute cât mai multe popice din cercul adversarilor în cercul echipei proprii.

Se joacă pe reprize de 30 secunde după care se numără popicele elevul care are mai multe popice în cercul echipei lui câștigă un punct pentru echipa proprie.

Mută conurile

Materiale necesare:

  • conuri, cercuri.

 Descrierea jocului:

Se va realiza o suprafață de joc ca în imagine, fiecare elev va avea două rânduri de cercuri:

  • unde se află conurile;
  • unde trebuie să fie mutate conurile.

Fiecare elev ocolește în alergare suprafața de joc de 4 ori, după fiecare ocolire mută în cercurile libere câte un con.

Elevul care reușește să facă cele 4 ture de alergare mai rapid și să mute și conurile câștigă un punct pentru echipa lui.


Jocuri de mișcare pentru lecțiile de EFS – Click aici.

Accesorii sportive lecții EFS/antrenment sportiv – Click aici.

Antrenor de fotbal ? Click aici.