Pentru această săptămână vă propunem un joc ce poate integrat în lecția de EFS pentru consolidarea driblingului specific jocului de baschet/handbal.

Materiale necesare:

  • conuri, un zar, mingi de baschet sau de handbal.

Descrierea jocului:

Se va realiza un dreptunghi, în mijlocul acestuia va fi așezat un con.

Dimensiunea dreptunghiului va fi stabilită de către profesorul clasei în funcție de numărul elevilor care participă la acest joc.

 Colectivul clasei va fi împărțit în patru grupe, pe fiecare latură a dreptunghiului va fi așezată o grupă (Figura nr. 4).

 Fiecare grupă va avea un număr de la 1 la 4, iar fiecare elev va avea o minge de baschet sau de handbal în posesia lui.

 Elevii vor excuta dribling pe loc specific jocului de baschet/handbal, profesorul clasei aruncă zarul pe suprfața de joc.

Daca a căzut o cifră de la 1 la 4, grupa care are repartizată aceea cifră va excuta dribling din deplasare până la conul din mijloc și înapoi la locul de unde au pornit.

Dacă a căzut cifra numărul 5, toate grupele vor efectua dribling din deplasare înspre partea dreaptă cu schimbare de locuri ale grupelor.

Dacă a căzut cifra numărul  6, toate grupele vor efectua dribling din deplasare înspre partea stângă cu schimbare de locuri ale grupelor.

Pe tot parcursul jocului grupele își vor păstra numerele alocate la începutul jocului.

Se pot face două reprize ale acestui joc cu următoarele teme:

  • repriza nr. 1 – dribling doar cu mâna dreaptă;
  • repriza nr. 2 – dribling doar cu mâna stângă.

Cum vi se pare jocul propus pentru această săptămână?