Pentru această săptămână vă propunem jocul “Leapșa pe perechi”.

Participanţii la joc se împart pe perechi şi se aşază unul în spatele celuilalt, în interiorul unui cerc mare, cu faţa spre interiorul cercului şi la o distanţă între perechi, de regulă, acestea fiind echivalente cu lungimea unui braţ.
Ultimii doi jucători neincluşi în cerc preiau rolul alergătorului şi respectiv al urmăritorului. Rolurile se schimbă în situaţia în care urmăritorul îl atinge pe alergător.

Atunci când alergătorul pătrunde în cerc şi se aşază în faţa unei perechi, jucătorul din spate îi preia rolul.
Pentru a nu fi prins, acesta poate să alerge prin dreapta, prin stânga sau poate simula o alergare spre dreapta şi alergând de fapt prin stânga.