Școala a început și am revenit și noi cu proiectul “Jocul săptămânii” pentru această săptămâna v-am pregătit un joc testat pe la sfârșitul anului școlar. Țin să vă precizez ca jocul acesta l-am realizat cu real succes de la clasa a I-a până la clasa a VIII-a.

Elicopterul

Materiale necesare:

  • bancă din sala de clasă, conuri, un cerc, multe conuri mici sau copete, o minge de burete introdusă într-un sac tip plasă (sacul respectiv legat cu o sfoară de la o coardă de sărit).

Descrierea jocului:

            Colectivul de elevi va fi împărțit în două echipe, la aproximativ 20 de metri de cele două echipe va fi așezat un cerc iar interiorul acesta vor fi așezate un număr impar de conuri mai mici sau copete.

            La jumătatea distanței dintre cercul în care se află conurile și linia de plecare a echipelor va fi așezată o bancă.

            Lateral de această bancă se va realiza un culoar de 1.5 – 2 metri.

            Profesorul clasei, urcat pe bancă, cu coarda care susține mingea de burete în mână.

            Acesta rotește coarda astfel se realizează cu ajutorul mingii o elice ca de elicopter.

            Elevii celor două echipe vor încerca să treacă prin culoarul format fără să fie atinși de elice, ajunși la cercul unde se află conurile, iau un con se întorc la echipa proprie cu acel con, bat palma cu următorul elev care va îndeplini aceeași sarcină.

            Echipa care adună mai multe conuri mici câștigă un punct.

            Un elev care este atins de mingea de burete se întoarce la echipa proprie fără con.