Evaluarea în educație fizică și sport sau evaluarea în general poate fi definită astfel, “evaluarea este un proces prin care se măsoară şi se apreciază valoarea rezultatelor unui sistem de educaţie sau a unei părţi a acestuia. eficacitatea resurselor, a condiţiilor şi operaţiilor folosite în desfăşurarea unei activităţi.”
Evaluarea permite compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în vederea luării unor decizii privind ameliorarea activităţii în etapele următoare sau pentru a ierarhiza membrii unui grup în funcţie de valoarea performanţelor obţinute în activitatea desfăşurată.
Evaluarea în educație fizică și sport, constituie un moment necesar şi central al procesului instructiv-educativ.
Ea face ca acest proces să devină “un demers în spirală”, în sensul că se realizează o reglare continuă, o ameliorare permanentă a funcţionalităţii sistemului.
1. Evaluarea în educație fizică și sport – Tipuri de evaluare
Evaluarea în educație fizică și sport poate fi:
- evaluare inițială;
- evaluare cumulativă sau sumativă;
- evaluare continuă (formativă).
1. 1 Evaluarea inițială
Se efectuează la începutul fiecărui ciclu de învăţământ, an şcolar sau chiar la abordarea fiecărei unităţi de învăţare. Prin realizarea acestei evaluari, profesorul obţine informaţiile necesare despre nivelul de însuşire a acestora ce îl ajută în proiectarea realistă a activităţii viitoare.
1. 2 Evaluare cumulativă sau sumativă
Reprezintă modul tradiţional de evaluare a rezultatelor unei activităţi şi constă în verificarea şi aprecierea periodică, încheiate prin controlul final asupra întregului proces al activităţii evaluate.
Ea se efectuează la sfârşitul unor perioade mai mult sau mai puţin lungi (trimestre, ani, cicluri etc.)
Evaluarea cumulativă are un caracter retrospectiv în raport cu acţiunea estimată. Ea implică o comparare a rezultatului obţinut atât cu obiectivele urmărite, cât şi cu starea iniţială a sistemului (activităţii) supus evaluării.
1. 3 Evaluare continuă (formativă).
Se efectuează prin măsurarea şi aprecierea rezultatelor pe parcursul unui program, din momentul începerii lui până când se încheie.
Ea constă în estimarea diferitelor faze, secvenţe ale procesului şi a rezultatelor obţinute, efectuându-se în trepte succesive foarte scurte, analizate în detaliu.
Dacă progresele nu sunt cele scontate se stabileşte un diagnostic, precizându-se neajunsurile şi dificultăţile pentru a se opera remediile necesare.
2. Evaluarea în educație fizică – Funcții
1. Funcţia de constatare – precizează rezultatele obţinute şi modul în care s-a desfăşurat activitatea.
2. Funcţia de diagnosticare – scoate în evidenţă elementele care au favorizat sau din contră au împiedicat îndeplinirea obiectivelor.
3. Funcţia de prognosticare – permite definirea direcţiei de evoluţie ulterioare a unui proces, plecând de la situaţia concretă la care acel proces a fost evaluat.
4. Funcţia de informare – prin care se confirmă sau se infirmă nivelul de pregătire al unor categorii de subiecţi.
5. Funcţia de decizie – prin care se conferă o anumită poziţie unui element într-o ierarhie, sau se acceptă încadrarea lui într-o anumită categorie.
6. Funcţia pedagogică – prin care este stabilită atât calitatea procesului didactic, cât şi nivelul de realizare a obiectivelor propuse.
3. Evaluarea în educație fizică și sport – Conținut
În orice proces instructiv-educativ nu numai în cel destinat practicării exerciţiilor fizice, evaluarea presupune, în unitate şi contradicţie dialectică, trei elemente componente sau trei faze:
- verificarea;
- aprecierea;
- notarea sau acordarea de calificative.
3. 1 Verificarea
Verificarea este procesul sau actul prin care subiectul execută o probă. care poate avea natură diferită ceea ce determină mai multe tipuri de verificare:
- verificarea orală;
- verificarea scrisă;
- verificarea practică.
În educaţie fizică şi sport ar trebuie să existe atât verificarea orală, cât şi cea scrisă, care să aibă menirea de a stabili nivelul cunoştinţelor teoretice de specialitate ale fiecărui subiect.
Verificarea practică, care predomină în educaţie fizică şi sport, este valabilă pentru aproape toate componentele modelului, inclusiv pentru dezvoltarea fizică.
Prin verificarea practică se urmăreşte identificarea capacităţii de aplicare a ceea ce se dobândeşte sau se dezvoltă în procesul instructiv-educativ şi în activitatea independentă de practicare a exerciţiilor fizice.
Natura probelor practice este diferită.
La unele probe rezultatele obţinute de subiecţi se pot măsura, apărând această operaţie “măsurarea”, care ajută orice ştiinţă pentru a-şi exprima obiectiv categoriile proprii.
Unele probe practice sunt însoţite de anumite norme sau baremuri, care exprimă scala valorică de efectuare a probelor respective.
La alte probe practice, mai ales de tehnică sau tactică de execuţie a deprinderilor şi priceperilor motrice, rezultatele execuţiei subiecţilor nu pot fi măsurate.
Ce este testarea în raport cu verificarea şi măsurarea? Testarea este o variantă de verificare.
Este vorba de acea verificare care se dă – şi la educaţia fizică şi sportivă şcolară – pe bază de probe practice sau scrise, standardizate cel puţin pe plan naţional (multe sunt standardizate pe plan internaţional).
Aceste probe standardizate se numesc teste (testul Cooper, testul Praga, testul Rufier, testul Pierron-Toulouse).
3. 2 Aprecierea
Este a doua fază a evaluării din punct de vedere cronologic/temporal. Chiar dacă mai este numită şi “evaluare propriu-zisă”, aprecierea nu “acoperă” actul de evaluare.
Aprecierea se face fie prin folosirea unor expresii verbale (foarte bine, bine, rău, neconvingător etc.), fie prin folosirea unor simboluri numite note.
Aprecierea verbală este destul de frecvent folosită, având rol dinamizator numai dacă va fi folosită permanent.
Este vorba de aprecierea curentă, continuă, cu rol de feed-back pentru orice exersare a subiecţilor.
Aprecierea este condiţionată, deci dependentă, de natura probei la care este verificat subiectul.
Atunci când probele de verificare sunt măsurabile, rezultate, aprecierea presupune efort mic din partea “examinatorului” (mai ales dacă există norme sau baremuri,dacă nu există norme sau baremur, aprecierea solicită doar efort de scalare a rezultatelor).
Cu alte cuvinte, când rezultatele sunt măsurabile, aprecierea este obiectivă, adevărată, corectă, lipsită de subiectivism.
Când rezultatele nu sunt măsurabile, ci doar observabile (ca la execuţiile tehnice şi tactice), aprecierea poate avea mai multe sau mai puţine aspecte de subiectivism.
Cu cât competenţa profesională este mai bună, cu atât sunt mai reduse aspectele subiective ale aprecierii.
Autoaprecierea presupune focalizarea atenţiei asupra propriilor prestaţii/execuţii, bune sau rele, reuşite sau nereuşite.
Prin autoapreciere obiectivă, formată în timp, subiectul este conştient de capacitatea sa, de disponibilităţile sale psihice sau fizice.
3. 3 Notarea sau acordarea de calificative
Este ultima fază a evaluării, tot din punct de vedere temporal şi nu al importanţei. Se afirmă că această fază este rezultatul unităţii dialectice dintre primele două faze: verificarea şi aprecierea.
Ea se materializează prin acordarea de note sau calificative.
Când se acordă note, trebuie avute în vedere cele trei funcţii principale ale acestora:
- funcția didactică;
- funcția educativă;
- funcția socială.
Alte articole din didactica educației fizice și sportului – Click aici.
Antrenor de fotbal ? Click aici.
BIBLIOGRAFIE
DRAGNEA A., BOTA A. (1999), Educație fizică sport – Teorie și dactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti:
GHEORGHE C., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București;
