Deprinderile motrice se însuşesc în practica vieţii, mai ales în copilărie, sau în procese de instruire special organizate (educaţie fizică, antrenament sportiv etc.).
Definiții deprinderi motrice
În continuare am selectat câteva definiții din literatura de specialitate, următorii autori definesc aceste deprinderi motrice astfel:
B. Knapp (1963) consideră că deprinderile reprezintă „abilităţi dobândite care permit obţinerea unor rezultate optime, cu maximum de siguranţă şi minimum de cheltuială energetică“.
Whiting (1975) consideră că deprinderea reprezintă „o serie de acţiuni motrice complexe, intenţionale, implicând un lanţ de mecanisme senzoriale, centrale şi motorii care prin procesul învăţării au devenit organizate şi coordonate, astfel încât permit realizarea unor obiective, cu maximum de siguranţă“.
M. Epuran (1993) consideră că deprinderile reprezintă „calităţi ale actelor motrice învăţate, care prin exersare dobândesc indici superiori de execuţie: coordonare, precizie, viteză, uşurinţă, plasticitate, automatizare“.
Deprinderile motrice se însuşesc prin repetări multiple, sunt elemente ale activităţii voluntare umane, consolidându-
se şi perfecţionându-se neuniform (adică progresele sunt din ce în ce mai mici cu cât ne aflăm într-un stadiu mai avansat).
După ce se consolidează, deprinderile motrice se execută cu indici superiori de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, coordonare, uşurinţă şi rapiditate, toate pe fondul unui consum minim de energie.
Unele elemente sau părţi ale acestor deprinderi motrice se pot automatiza.
Elementele componente ale unei deprinderi motrice se înlănţuiesc logic, depind unele de altele, se combină raţional.
Deprinderile motrice sunt unice şi ireversibile, adică nici o execuţie nuseamănă cu alta şi elementele componente se înlănţuiesc într-un singur sens (elan – bătaie şi desprindere – zbor – aterizare, la orice săritură, de exemplu).
Caracteristici ale deprinderilor motrice
1. Reprezintă componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate în mod conştient;
2. Reprezintă modificarea calitativă a execuţiilor obţinute ca urmare a exersării mişcărilor;
3. Sunt structuri de mişcări coordonate, constând din integrarea în sisteme motrice a unităţilor mai simple, însuşite anterior;
4. Au la bază educarea capacităţii de diferenţiere fină şi rapidă a indicatorilor care constituie elementele informaţionale senzorial-perceptive în dirijarea acţiunilor;
5. Se caracterizează printr-o rapidă şi eficientă aferentaţie inversă;
6. Stabilitatea relativă în condiţii constante şi plasticitate în condiţii variabile;
7. Sunt condiţionate de factori obiectivi şi subiectivi: aptitudini motrice, motivaţia, nivelul instruirii, aprecierea şi autocontrolul rezultatelor.
Învăţare motrică
Deprinderile motrice se învaţă. Fenomenul sau acţiunea respectivă a primit denumirea de “Învăţare motrică”.
Învăţarea motrică poate fi abordată cel puţin din două puncte de vedere:
a) ca proces (dirijat pedagogic sau independent: individual sau pe grupuri);
b) ca finalitate cu rezultate pe care specialiştii le concretizează în: deprinderi motrice, priceperi motrice, atitudini corporale şi implicit cunoştinţe de specialitate.
Metodica educaţiei fizice şi sportului consideră, fără nici o comparaţie cu propunerile psihologiei şi fiziologiei, că etapele învăţării motrice şi principalele lor obiective sunt următoarele:
a) Etapa iniţierii (“însuşirii primare”) în bazele tehnice de execuţie a deprinderii motrice, în care Bunt specifice următoarele principale obiective:
- formarea unei reprezentări dare asupra deprinderii respective, prin explicaţii şi demonstraţii în mod special (acest obiectiv este identic cu aşanumita fază de “formare a imaginii mentale” propusă – mai nou – de unii specialişti în domeniu);
- formarea ritmului general de execuţie cursivă a deprinderii motrice respective;
- descompunerea deprinderii motrice, dacă este necesar şi posibil, în elemente componente şi exersarea analitică a acestora;
- preîntâmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie. În această primă etapă predomină volumul efortului fizic.
b) etapa consolidării deprinderii motrice, cu următoarele obiective principale:
- realizarea tehnicii de execuţie a deprinderii în concordanţă cu caracteristicile spaţiale, temporale şi dinamice optime;
- întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiţii relativ şi predominant constante, standardizate, fiind create premisele şi pentru executarea acesteia în condiţii variate;
- corectarea, cu prioritate, a greşelilor individuale de execuţie a deprinderii motrice.
c) Etapa perfecţionării deprinderii motrice, cu următoarele principale obiective:
- sporirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi, prin desăvârşirea procedeelor tehnice specifice;
- exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiţii cât mai variate şi apropiate de cele întâlnite în practică, mai ales în cea competiţional-sportivă;
- includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi motrice şi executarea acestor “combinaţii” cu uşurinţă, cursivitate şi eficienţă.
Tipuri deprinderi motrice
a) după nivelul automatizării:
- Deprinderi motrice elementare. care sunt complet automatizate. Ele au un lanţ de mişcări cu caracter fazic, care se repetă în aceeaşi succesiune (este cazul deprinderilor motrice cu caracter ciclic: mers, alergare, înot, ciclism etc.).
- Deprinderi motrice complexe care sunt parţial automatizate. Ele sunt formate din deprinderi elementare şi alte mişcări neautomatizate sau incomplet automatizate (este cazul unor deprinderi din jocurile sportive şi din alte ramuri sau probe aciclice: gimnastică, sărituri, lupte, aruncări etc.).
b) După finalitatea folosirii:
- Deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative. Ele sunt folosite, cuprecădere, în viața cotidiană din ontogeneză, dar şi în practicarea unor ramuri sau probe sportive (este cazul deprinderilor de mers, alergare, săritură, aruncareprindere, târâre, căţărare, escaladare, tracţiune-împingere, transport de greutăţi/obiecte etc.).
- Deprinderi motrice specifice ramurilor şi probelor sportive (este vorba de elementele şi procedeele tehnice din aceste ramuri şi probe sportive).
c) După nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea deprinderilor:
- Deprinderi motrice propriu-zise. care se formează prin repetări stereotipe, efectuate de foarte multe ori (este cazul deprinderilor din gimnastică, patinaj, sărituri la platformă etc.).
- Deprinderi perceptiv-motrice. care sunt influenţate, în formare şi valorificare, de ambianţă (este cazul deprinderilor din schi, oină, tir cu talere etc.).
- Deprinderi inteligent-motrice. care sunt influenţate, în formare şi – mai ales – valorificare, de partenerii şi adversarii de întrecere (este vorba de deprinderile din jocurile sportive, lupte, box, judo, scrimă etc.).
Alte articole interesante pe profuldesport.ro
BIBLIOGRAFIE
DRAGNEA A., BOTA A. (1999), Educație fizică sport – Teorie și dactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti:
GHEORGHE C., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București;