Jocuri baschet pentru consolidarea driblingului specific jocului de baschet. Acest joc se poate realiza în cadrul orelor de educație fizică și sport dar și în alte forme de organizare a activităților fizice.

Materiale necesare:

  • un cub cu 6 fețe în 6 culori diferite (vezi cubul din imagine);
  • conuri;
  • fiecare elev să aibă o minge de baschet.

Descrierea jocului

Materialele așezate ca și în imagine, distanța dintre conuri va fi de 5 metri.

Fiecare elev va avea o culoare, una din cele 6 culori aflate pe cubul de joc. 

Elevii vor efectua dribling pe loc specific jocului de baschet, profesorul aruncă cubul, presupunem că prima culoare de pe cub va fi albastră, elevul care a are culoarea aceasta înaintează prin dribling până la primul con.

După ce înaintează la conuri elevii continuă să efectueze iarăși dribling pe loc până când profesorul aruncă cubul.

Câștigă elevul care ajunge primul la ultimul con (conul 5).

Pentru a implica toți elevii se poate să fie mai mulți elevi cu aceiași culoare.

Variante de dribling pe parcursul jocului:

  • doar cu mâna dreaptă;
  • doar cu mâna stângă;
  • alternativ stânga-dreapta.

Acest joc se poate realiza și pentru consolidarea driblingului specific jocului de handbal. 


Vezi alte jocuri de mișcare specifice orelor de educație fizică și sport, aici.