Profuldesport.ro vă pune la dispoziție un joc care pentru moment nu poate fi realizat în orele de EFS din cauza normelor în vigoare, dar în speranța că aceste măsuri vor fi relaxate acest joc ar putea fi un joc foarte îndrăgit de către cei mici.

Materiale necesare:

  • Conuri, copete, esarfe, mingi tenis, mingi oina (cât mai multe obiecte mici) + 3 saci sau 3 pungi.

Descrierea jocului:

Colectivul de elevi va fi împărțit în trei grupe de elevi egale ca și număr iar pe suprafața delimitată vor fi așezate cât mai multe obiecte mici (din cele mai sus enumerate).

Ultimul elev din grupă va în mână un sac sau o pungă.

Fiecare grupă va fi așezată într-un rând, unde:

  • primul elev va fi capul (cel care va ridica obiectele de jos );
  • elevii nr. 2, 3 ,4 vor fi trunchiul (cei care vor transmite obiectele din mână în mână până la ultimul);
  • ultimul elev va fi coada cel care va pune obiectele în sac sau pungă.

După ce se adună toate obiectele, se numără câte obiecte a adunat fiecare echipă și se stabilește echipa câștigătoare.