Acomodarea cu mingea de baschet. În procesul de însușire a unui procedeu tehnic specific jocului de baschet este important ca în succesiunea metodică de însușire să fie introduse și 1-2 exerciții pentru acomodarea cu mingea.

În prezentul articol vor fi prezentate cateva exerciții ce pot fi folosite pentru acomodarea elevilor cu mingea.

Exercițiul 1 – Jocul „mingea călătoare”

Colectivul de elevi va fi dispus pe două rânduri față în față. Distanța dintre cele două rânduri va fi de 3-4 metri iar intervalul dintre elevi va fi de un braț.

La semnal sonor elevul nr. 1 va preda mingea de baschet jucătorului din dreapta, acesta va preda mingea mai departe înspre partea dreaptă până când mingea va ajunge la ultimul elev. Ultimul elev alergă prin înapoia rândului ocupând un loc în stânga elevului nr.1

Câștigă echipa care termină mai repede, atunci cand jucătorul nr. 1 de la care a pornit jocul ajunge iarăși primul. Acest joc se va lucra și cu transmiterea mingii de baschet  înspre partea stângă.


Exercițiul 2 – Jocul „mingea prin tunel”

Colectivul va fi împărțit în două grupe, distanța dintre elevi va fi de aproximativ 1 metru. Elevii vor fi în stând depărtat.

Elevii vor preda mingea de baschet de la primul elev până la ultimul elev printre picioare. În momentul când mingea de baschet ajunge la ultimul elev acesta alerargă înaintea șirului pentru a continua jocul.

Câștigă echipa care termină prima acest lucru se întâmplă atunci când elevul de la care a pornit jocul ajunge iarăși primul.


Exercițiul 3 – Jocul „mingea peste cap”

Colectivul va fi împărțit în două grupe, distanța dintre elevi va fi de aproximativ 1 metru. Elevii vor transmite mingea de baschet de la primul elev până la ultimul elev pe deasupra capului.

În momentul când mingea de baschet ajunge la ultimul elev acesta aleergă cu mingea în mână până înaintea primului elev.

Câștigă echipa care termină prima acest lucru se întâmplă atunci când elevul de la care a pornit jocul ajunge iarăși primul.


Pentru a vedea alte jocuri de mișcare ce pot fi efectuate în orele de educație fizică și sport – Click aici.